La 10/11 februarie 1866, ca urmare a tensiunilor tot mai mari create de conservatori (ostili lui Cuza din cauza reformei agrare) și liberalii-radicali (nemulțumiți de felul său autoritar de conducere a statului), Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să semneze actul de abdicare în care se afirma că potrivit 'dorinței naționale' depunea 'cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministerului ales de popor', potrivit lucrării 'Dicționar biografic de istorie a României' (Editura