Precizări cu privire la avizul Comisiei de la Veneția

test

Întrucât în spațiul public, specialiști și nespecialiști, cu bună dar, mai ales, cu rea credință, demontează textul Avizului Comisiei de la Veneția pentru democrație prin drept în părțile care îl compun, pentru a le comenta pe fiecare separat, scoase din context, astfel încât nenumăratele detalii aruncate în dezbaterea unui public neavizat să mărească confuzia și, astfel, să permită acreditarea ideii că hotărârea CCR a fost doar “puțin neconstituțională”, ea lăsând Constituția, în același timp,