UE elimină de miercuri taxele vamale pentru produsele americane, în baza acordului comercial cu Washingtonul
test
Uniunea Europeană va elimina începând de miercuri, 2 iulie, taxele vamale asupra produselor americane, aşa cum s-a angajat în acordul comercial negociat anul trecut cu Washingtonul. Legislaţia care pune în aplicare această promisiune a fost publicată marţi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, urmând să intre în vigoare a doua zi, scrie AFP preluată de News.ro. „Promisiune îndeplinită”, a declarat purtătorul de cuvânt al UE pe probleme comerciale, Olof Gill, în cadrul unei conferinţe de
din zilele anterioare