Noua rundă de discuții irano-americane sub semnul incertitudinii, cu două zile înainte de expirarea armistițiului (France Presse)
UE, NATO, Politica externa
Noua rundă de negocieri între Washington și Teheran în Pakistan era luni sub semnul incertitudinii, cele două părți beligerante afișându-și reciproc neîncrederea, în timp ce incidentele s-au înmulțit în Strâmtoarea Ormuz, relatează France Presse. Teheranul nu are 'în acest stadiu' vreun 'plan privind următorul ciclu de negocieri și nici nu s-a luat vreo decizie în acest sens', a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene Esmail Baghaei, punând la îndoială 'seriozitatea' SUA față de
din zilele anterioare