Maria Butcu, Deloitte România: Externalizarea funcţiilor financiare, printre soluţiile eficiente de adaptare într-un mediu economic volatil
Alegeri Romania
Finalul anului calendaristic reprezintă, în mod tradiţional, pentru companiile din România, un moment de reflecţie cu privire la planificarea pentru anul care urmează, dat fiind că, de cele mai multe ori, în această perioadă a anului apar cele mai importante schimbări legislative cu impact în economie, aplicabile în exerciţiul financiar următor. Anul 2024 este cu atât mai important din acest punct de vedere, dat fiind că modificările cele mai importante, în special în domeniul fiscal, sunt
din zilele anterioare