Preşedintele AEP: Este absolut imposibil, absolut imposibil. Oricine ar încerca, nu poate să desigileze o urnă, să fure de acolo, să extragă să nişte buletine de vot / Din punct de vedere tehnic şi al securităţii votului sunt luate toate măsurile

Alegeri Romania

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a afirmat, joi, că ”este absolut imposibil” ca vreo urnă de vot să fie desigilată sau ca voturi să fie mutate dintr-o parte în alta, întrucât la procesul electoral participă foarte multe persoane, inclusiv reprezentanţi ai competitorilor, şi este ”foarte complicat de crezut că toţi aceia vor închide pentru 5 minute ochii”. ”Din punct de vedere tehnic şi al securităţii votului sunt luate toate măsurile”, dă asigurări Toni Greblă.