Gazdele următoarelor ediții de Cupă Mondială au fost stabilite! FIFA face miercuri un anunț fără precedent
Coreea de Nord
Această dublă decizie va fi supusă la vot în cadrul unui Congres virtual al organismului suprem al fotbalului mondial, însă tot suspansul s-a evaporat din momentul în care cele două dosare s-au trezit singure în cursă, anul trecut, pentru fiecare dintre cele două ediţii ale competiţiei. Următoarea ediție de Cupă Mondială, din 2026, va avea loc în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic Fără precedent: Cupa Mondială din 2030, o ediție aniversară, cu meciuri în cinci țări, pe trei continente "
din zilele anterioare