Acord nou pentru pescuit. Anunţ oficial de la OMC
Federaţia Rusă
Acordul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) privind subvenţiile pentru pescuit, primul care vizează mediul, intră în vigoare luni, după ani de negocieri complicate, într-un context internaţional marcat de puternice tensiuni comerciale, transmite AFP. „Acesta este primul acord de sustenabilitate al OMC”, a declarat pentru AFP directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Ngozi Okonjo-Iweala, înaintea unei ceremonii la sediul OMC din Geneva, Elveţia, scrie Agerpres .
din zilele anterioare