Ne aflăm, tot mai evident, într-o perioadă în care cultul personalităţii, considerat multă vreme o relicvă a regimurilor totalitare, revine în prim-planul vieţii politice globale, într-o formă adaptată epocii digitale. Nu mai vorbim despre statui şi parade, ci despre discursuri, televiziuni, reţele sociale şi, mai ales, despre un mecanism esenţial: liderul îşi atribuie merite excepţionale, iar cercul din jurul său le confirmă şi le amplifică până când devin realitate