Noi negocieri ruso-americane privind Ucraina. Principalul subiect rămas nesoluționat

Forumul Economic Mondial de la Davos

Emisarul special al preşedintelui rus Vladimir Putin pentru investiţii şi cooperare economică, Kirill Dmitriev, a sosit în SUA, unde sâmbătă se întâlneşte cu responsabili americani în Florida pentru o nouă rundă de discuţii, a declarat pentru AFP o sursă apropiată negocierilor, transmite Agepres. „Discuţiile au început devreme, la 08:00, ora Coastei de Est” a SUA (13:00 GMT), a indicat această sursă, fără să ofere detalii suplimentare cu privire la agenda discuţiilor şi componenţa delegaţiilor.