Șeful diplomației daneze este mai optimist după lansarea unor negocieri la Washington privind viitorul Groenlandei

Forumul Economic Mondial de la Davos

Ministrul danez de Externe, Lars Lokke Rasmussen, s-a declarat Joi un pic ”mai optimist” în urma lansării unor negocieri tehnice cu Statele Unite cu privire la viitorul Groenlandei, unde Regele Frederik al X-lea urmează să efectueze o vizită în Februarie, relatează AFP, potrivit News.ro. ”Am ţinut ieri (Miercuri), la Washington, prima reuniune la nivel de fncţionari de rang înalt cu privire la problema groenlandeză”, le-a declarat şeful diplomaţiei daneze unor jurnalişti înaintea începerii unei