A ști „să zici” cu glasul doine, sârbe, hore, cântece de codru, de cătănie, obiceiuri de nuntă, cântece ciobănești, cântece de dor și dragoste, ori a „născoci” tu singur altele este, poate, cea mai mare satisfacție, mândrie și binecuvântare pe care o poate avea cineva plămădit din țărâna neamului său, e vrere dumnezeiască și misiune pământeană a celui ce a fost hărăzit a iubi și perpetua valorile perene ale unui neam, însăși ființa și destinul său în veac. Așa este Elisabeta Turcu Juverdeanu! S-