Plantele chiar „țipă” atunci când sunt tăiate. Sunetele pe care oamenii nu le-au auzit până acum, înregistrate de cercetători

Israel

Se pare că dacă rănești o plantă, aceasta țipă. Nu în același fel în care am putea țipa noi, oamenii. Mai degrabă, ele emit zgomote cu pocnituri sau clinchet în frecvențe ultrasonice, în afara gamei percepute de auzul uman, care cresc în intesitate atunci când planta devine stresată. Potrivit unui studiu publicat în 2023, acesta ar putea fi unul dintre modurile în care plantele își comunică suferința față de lumea din jurul lor. „Chiar și într-un câmp liniștit, există de fapt sunete pe care nu