Statele Unite au transmis Qatarului că prezenţa Hamas la Doha nu mai este acceptabilă

Israel

Mesajul a fost transmis vineri, pentru Reuters, de un înalt oficial din cadrul administraţiei lui Joe Biden. Qatarul a transmis această cerere liderilor Hamas în urmă cu aproximativ zece zile, declarând că nu mai este binevenită pe teritoriul său, a adăugat oficialul, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, citat de Reuters. Alături de Statele Unite şi Egipt, Qatarul este una dintre ţările mediatoare în negocierile dintre Israel şi Hamas, care vizează încheierea unui acord privind