Transparență obligatorie la stat. Demnitarii vor trebui să facă publice toate întâlnirile. Limită de 100 de euro la cadouri

Orientul Mijlociu

Potrivit acestei legi promulgate de președinte, demnitarii vor fi obligați să afișeze public, pe un portal online, cu cine se întâlnesc și de ce. Membrii guvernului, șeful de cancelarie, secretarii de stat și consilierii de stat NU vor mai putea să accepte ori să ceară cadouri. Este vorba despre daruri de la persoane fizice și companii, în cazul în care au legături cu instituțiile pentru care lucrează, adică dacă cer licențe, avize, autorizații sau participă la licitații cu statul. Pe lista