Pare că peste România s-a așezat vălul melodramei și, culmea, ne ține de cald. Altfel nu îmi explic cum rezistăm să trecem de la o emoție la alta, de la situații senzaționale la altele de panică, să „descoperim” personaje politice care n-au de-a face cu politica. Propaganda sună ca o orchestră de trompete, dispusă în toate părțile, cu partituri diferite. Iar dirijorii, plantați tot de noi - fi-ne-ar năravul de râs cu voturile! – ne mint cum pot sau cum li se dictează. Zilele trecute, am avut un