Fost prezentator CNN, arestat după ce a relatat de la protestele din Minnesota. „La ordinul meu”, anunță procuroarea generală a lui Trump
Statele Unite
Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a anunţat vineri că a ordonat arestarea fostului prezentator CNN Don Lemon, în legătură cu protestele desfășurate în statul Minnesota împotriva operaţiunilor Serviciului federal de imigraţie (ICE), relatează AFP. „La ordinul meu, în această dimineaţă (vineri), agenţii federali l-au arestat pe Don Lemon”, dar și pe alte trei persoane, inclusiv o jurnalistă independentă şi un fost candidat democrat la Camera Reprezentanţilor, a scris Pam Bondi pe X
din zilele anterioare