JPMorgan, cea mai mare bancă americană, le spune propriilor investitori să nu se mai cumpere acţiuni în China

Taiwan

Banca a retrogradat China de la supraponderal la neutru în cadrul alocării pe pieţele emergente, conform unei note de miercuri semnate de strategii conduşi de Pedro Martins. Aceştia au menţionat că un potenţial nou război comercial între Washington şi Beijing ar putea afecta acţiunile chinezeşti, în condiţiile în care măsurile Chinei de redresare economică sunt „sub aşteptări”, relatează Ziarul Financiar . „Impactul unui posibil ‘război tarifar 2.0’ (cu tarife crescute de la 20% la 60%) ar