Pot Statele Unite să rămână „națiunea indispensabilă”? Ce se întâmplă atunci când îți imaginezi orice negociere ca act unilateral
Taiwan
Determinante au fost libertatea inițiativei antreprenoriale, investițiile în cercetarea fundamentală (militară și civilă), prioritatea acordată dezvoltării tehnologiilor de vârf – esențială în competiția cu URSS – dar și statul minimal, care nu intervine brutal în realitatea autoreglată a piețelor. Toate aceste avantaje comparative interne s-au proiectat diplomatic printr-o rețea de instituții internaționale (ONU, FMI, OMC, Banca Mondială, NAFTA, OCDE, dar și, sau mai ales, NATO) grație cărora
din zilele anterioare