Condiția pusă de Putin pentru a lăsa trupele de menținere a păcii în Ucraina. „Coaliţia voinţei”, reuniune la Bruxelles

Ucraina

Aliaţii nu vor mai fi conduşi de SUA, ci de ministrul francez al apărării, Sébastien Lecornu, şi de omologul său britanic, John Healey, care se vor întâlni cu colegii lor, miniştri ai apărării, din aşa-numita „coalition of the willing” (coaliţia celor dispuşi), care include multe ţări europene, Canada şi Australia, dar nu şi Statele Unite, nptează Politico, citat de News.ro . Şefii de stat major din Regatul Unit şi Franţa au fost în Ucraina săptămâna trecută şi şi-au informat omologii despre