În fiecare toamnă românească, dincolo de rotația anilor și a regimurilor politice, apăreau, precum ciupercile după ploaie, mustăriile. Micile cîrciumi – pe înțelesul simpatic de odinioară –, restaurante , localuri în care prețurile variau, de la cele modeste de cartier la cele cu ștaif din centrul marilor orașe, unde poporul se aduna să-și exprime liber bucuria sau necazul, să beștelească pe te miri cine și să rîdă cu poftă la o glumă fără perdea, se transformau în mici oaze-de-luat-viața-așa-