S-a calificat cu România la Euro, dar poate juca pentru Turcia: "Acum nu vreau să mă gândesc la asta”
Ucraina
Fotbalistul român Umit Akdag a declarat, marţi seara, după victoria cu Elveţia, scor 3-1, şi calificarea la Campionatul European U21 din 2025, că îşi doreşte să ajungă cât mai sus la turneul final găzduit de Slovacia. "Este o seară foarte specială pentru mine, am reuşit să dau şi ultimul gol. Însă mult mai important e că ne-am calificat. Să marchez a fost altceva, a fost frumos şi cu stadionul plin. Suntem foarte uniţi, avem o echipă foarte bună. Selecţionerul era şi el puţin agitat, a luat şi
din zilele anterioare