Acordul de comerţ liber dintre UE şi India, cel mai mare din istoria ambelor părţi: pe cine ajută, cine este protejat şi ce înseamnă în actualul context geopolitic. Până acum, India a fost mult mai protecţionistă decât SUA lui Donald Trump. România importă din India de peste trei ori mai mult decât exportă

Uniunea Europeana

Cele mai înalte autorităţi din Uniunea Europeană şi din India au anunţat semnarea unui acord bilateral istoric de comerţ liber. Vor fi facilitate, astfel, prin reducerea taxelor vamale schimburile comerciale între una dintre cele mai bogate pieţe din lume şi una dintre cele mai mari ca număr de consumatori, dar unde 30% din oameni trăiesc cu 3,65 de dolari sau mai puţin pe zi. Comisia Europeană caută şi semnarea unui acord de apărare şi cooperare militară cu India, o ţară cât un continent şi cu

Tag-uri: Donald Trump Comisia Europeana