Centrala cu ciclu combinat de la Iernut trebuie finalizată până la finele lunii mai a anului viitor! Este investiție finanțată nerambursabil, pentru care Ministerul Energiei propune prelungirea perioadei de implementare a PNI

Uniunea Europeana

SNGN Romgaz se află în imposibilitate de a finaliza centrala cu ciclu combinat cu turbine pe gaz, de 430 MW, de la Iernut, la termenul prevăzut de HG nr. 1118/2023, respectiv 31.12.2024, se precizează într-un document al MInisterului Energiei, în care se prezintă situația și cauzele întârzierii lucrărilor. În prezent, realizarea contractului de lucrări este în întârziere. Stadiul fizic de realizare a lucrărilor aferente noului contract este de 67%, se prezintă în documentul consultat de