COP16: Conferinţa ONU pentru combaterea deşertificării s-a încheiat fără niciun acord
Uniunea Europeana
Negocierile de la conferinţa ONU împotriva deşertificării, COP16, s-au încheiat sâmbătă în oraşul saudit Riad fără a se ajunge la un acord obligatoriu pentru combaterea acestui fenomen. Discuţiile s-au încheiat dimineaţa devreme, cu o zi mai târziu decât era planificat, întrucât părţile la Convenţia ONU pentru Combaterea Deşertificării (UNCCD), ce reuneşte 196 de ţări şi Uniunea Europeană, încă mai încercau să ajungă la un consens, ceea ce în final nu s-a mai întâmplat, relatează AFP și
din zilele anterioare