Președintele RENAR Fănel Iacobescu: „Nu este doar o instituție, este o garanție a încrederii”
Uniunea Europeana
Organismul Național de Acreditare al României, RENAR, a sărbătorit împlinirea a 35 de ani de la înființare, printr-un eveniment care a avut loc, vineri, la Ateneul Român, în prezența a peste 800 de invitați, printre care s-au numărat oficiali și importanți membri ai unor instituții naționale și internaționale din domenii precum sănătate, economie și industrie. Încă din anul 1990, România a făcut un pas esențial în alinierea pieței de bunuri și servicii la standardele europene, printr-un demers
astăzi