Video Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Uniunea Europeana

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile din toată lumea. Fie că se întorc acasă sau pleacă în vacanță, mii de români trăiesc cu teama că zborul lor ar putea fi anulat sau ar putea decola cu întârziere. Călătorii trebuie să ştie că, în astfel de situații, au dreptul la mâncare, băuturi răcoritoare și cazare. În cele din urmă, pot cere chiar și despăgubiri, care ajung chiar și la 600 de euro, în cazul unui zbor pe o distanță mai mare. Întârzierea sau anularea zborurilor - reprezintă cea