VIDEO Monica Dajbog (MAI): Peste 300 de sesizări la posibile incidente electorale, semnalate pe parcursul nopţii

Government

Un număr de 306 sesizări cu privire la posibile incidente electorale au fost semnalate pe parcursul nopţii, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar alte 87 urmează să fie verificate, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog. "Efectivele MAI au întocmit trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni. De asemenea, angajaţii MAI au aplicat 43 de amenzi, în valoare de aproape 70.000 de lei şi 110 avertismente pentru contravenţii