Stiri Arad ÎPS Timotei l-a pomenit pe marele patriot Vasile Goldiș în satul său natal, la 85 de ani de la trecerea la cele veșnice

Life şi Cultură

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica parohială cu hramul ,,Înălțarea Domnului”, înconjurat de un sobor de preoți din care au făcut parte: Pr. Adrian Zaha, protopopul Ineului, Pr. paroh Florin Culda și Pr. pensionar Pavel Purice. La sfânta slujbă au participat și domnul Emanuel Horhat, primarul Comunei Beliu, domnul viceprimar Ioan Mihoc, membrii Consiliului parohial, precum și un număr mare de credincioși. Cuvântul