În noiembrie, inima economică a Europei s-a oprit. Veştile rele se adună pentru cele mai mari două economii ale UE, iar nesiguranţa este în creştere

Government

Declinul economic al Germaniei, cea mai mare economie europeană a a accelerat în noiembrie, activitatea sectorului privat scăzând pentru a cincea lună consecutiv şi în cel mai rapid ritm din februarie, potrivit unui sondaj al S&P Global la care au participat manageri de achiziţii din companii, scrie Reuters. Indicatorul compozit PMI realizat de S&P global a coborât la un minim pe nouă luni de 47,3 de la 48,6 în octombrie, menţinându-se sub pragul de 50 care separă creşterea de contracţie.