Cîndva, pe la începutul lui 1980, în plin scandal de breaslă pricinuit de plagiatul lui Eugen Barbu, Paul Cornea se arăta îngrijorat de ceva ce nimeni nu observase și, după știința mea, n-avea să observe nici între timp: indiferent care va fi rezolvarea speței, tînăra generație de scriitori, spune el, se va învăța prost, deprinzînd instrumentele unei lumi care trăiește în clanuri și se hrănește din exclusivismele lor. Că a avut dreptate, avea să-și dea seama cîțiva ani mai tîrziu, cînd, după o