La nivelul județului Botoșani, procesul de votare a început fără producerea unor incidente deosebite
Media/Social media
Până în acest moment, nu au fost sesizate incidente de natură a afecta desfășurarea votului, nefiind luată decizia suspendării acestei activități în vreo secție de votare. Pe parcursul nopții, cât timp cele 433 de secții de vot organizate la nivel județean s-au aflat sub protecția efectivelor MAI, nu au fost înregistrate incidente, iar în această dimineață toate secțiile au fost predate președinților birourilor electorale cu sigiliile intacte. Până la momentul acestei declarații au fost
din zilele anterioare