Adrian Marino a murit pe neaşteptate, liniştit, în somn, în noaptea dinspre 16 înspre 17 martie 2005, fără ca vreun semn să fi anticipat sfîrşitul. A doua zi, pe masa sa de lucru îl aşteptau fişele pe care le pregătise deunăzi, pentru a le prelucra. Era o disciplină de la care nu se abătea şi care făcea parte dintr-o strategie a creativităţii continue: voia să ştie că fiecare dimineaţă îl aşteaptă cu şantierul deschis şi că orice necontinuare a lui înseamnă vinovăţie, slăbiciune. De aceea,