Universitatea „Cuza” va investi 11,5 milioane lei într-o localitate din județul Botoșani. Aici vor face practică studenții!

Mădălina Grigore

Cu 11,5 milioane de lei, echivalentul a circa 2,3 milioane euro, obținuți prin PNRR, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) va construi o nouă clădire, destinată cazării studenților în cadrul Stațiunii de Cercetare Științifică și Practică Studențească „Vasile Băcăuanu” din localitatea Ștefănești, județul Botoșani. Universitatea a publicat pe platforma SEAP anunțul privind achiziția serviciilor de proiectare, execuție a lucrărilor și asistență tehnică din partea proiectantului.