9 Mai: 75 de ani de la Declarația Schuman – Rădăcinile Uniunii Europene și scopul tratatului fondator
Mădălin Mihai
Mai bine de jumătate dintre români știu că pe 9 mai este Ziua Europei, însă foarte puțini știu și care este semnificația istorică a acestei zile, potrivit unui studiu recent. În cele ce urmează trecem în revistă principalele aspecte care au dus la înființarea Uniunii Europene de astăzi. Ceremonia de semnare a tratatelor care au dus la formarea Uniunii Europene. Foto UE „În 1950, țările europene se redresau încet în urma distrugerii umane și economice provocate de Al Doilea Război Mondial, sub
astăzi