Bulgaria și România și-au îndeplinit obligațiile privind Schengen
Mădălin Mihai
Bulgaria și România și-au îndeplinit obligațiile. Asta a spus premierul interimar Dimităr Glavcev în emisiunea de la bTV „De ce, domnule ministru” cu privire la aderarea cu drepturi depline a celor două state la Schengen de la 1 ianuarie 2025. Potrivit lui Glavcev, presiunea asupra graniței bulgare cu Turcia, cu privire la tentativele ilegale de trecere, a scăzut cu 70 la sută, iar cu 46 la sută față de 2023 a scăzut numărul celor deja prinși, care au pătruns pe teritoriul bulgar, scrie „24
ultima oră
din zilele anterioare