Date personale aflate în bazele de date ale SC Conpet SA, posibil furate de hackeri în urma atacului cibernetic care a vizat compania, la începutul acestei luni. Recomandările oficialilor Conpet

Mădălin Mihai

Compania Conpet, cel mai mare transportator de ţiţei din România, anunţă că, în urma atacului cibernetic care a avut loc la începutul acestei luni asupra infrastructurii IT a societăţii, este posibil ca date personale aflate în computerele firmei să fi intrat în posesia hackerilor. În acest context, oficialii Conpet atrag atenţia asupra riscului ca persoane ale căror date erau incluse în bazele Conpet să primească solicitări aparent credibile, în urma cărora să fie victimele unor fraude.