Când vor primi elevii bursele pe luna martie 2025. Anunțul ministerului
Maria Nițu
Ministerul Educației a anunțat că elevii care nu și-au primit bursele până de sărbătorile pascale, le vor primi după zilele libere, întrucât transferul banilor alocați către Inspectoratele Școlare a fost făcut până inclusiv miercuri, 16 aprilie. „Ministerul Educației și Cercetării a demarat din timp procedurile necesare pentru plata burselor elevilor. În funcție de aprobarea fluxurilor financiare, ministerul a furnizat imediat inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al
din zilele anterioare