„Momentul adevărului” pentru primul tratat mondial privind poluarea cu plastic
Government
Negocierile vin după ce în 2019 s-au produs 460 de milioane de tone de plastic la nivel mondial, o cantitate dublă faţă de anul 2000, iar experţii avertizează că această cifră s-ar putea tripla până în 2060, după cum indică AFP. Situaţia este alarmantă: peste 90% din plastic nu este reciclat, iar mai mult de 20 de milioane de tone ajung în mediul înconjurător, adesea după doar câteva minute de utilizare. Microplasticele au fost descoperite peste tot, de la cele mai adânci zone ale oceanelor
din zilele anterioare