Camion cu fructe, făcut scrum într-un incendiu, pe A1 Deva – Timişoara. Trafic restricţionat (video)

Maria Simulescu

Pompierii Detașamentului Deva intervin, luni dimineaţa, pe autostrada A1, sens de mers Deva – Timișoara, unde un autocamion care transporta fructe a fost cuprins de flăcări. Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului au fost mobilizate, de urgență, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la întregul autovehicul de transport. Conducătorul acestuia a

Tag-uri: autostrada Timișoara