Fost patron al unei farmacii din Cluj-Napoca, acuzat că și-a terorizat soția după ce a prins-o că-l înșală: „M-a mușcat de nas”
Tehnologie
Un fost patron al unei farmacii din Cluj-Napoca a fost condamnat la un an și două luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în formă continuată. Sentința a fost pronunțată la sfârșitul acestei săptămâni de magistrații de la Curtea de Apel Cluj. Bărbatul este acuzat că și-a terorizat soția, după ce a aflat că-l înșală. Cei doi au împreună trei copii, iar în momentul agresiunilor se aflau în proces de divorț. Potrivit rechizitoriului, la data de 10
astăzi