O femeie din Iaşi s-a dat broker în Elveția și a strâns sute de mii de euro de la victime. Ce a dat-o de gol

Media/ Social Media

Potrivit unui comunicat de presă, femeia ar fi comis "înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată". Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Iaşi. Din probatoriul administrat a reieşit că, în perioada 2017-2021, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, femeia a indus în eroare un număr de 24 de persoane. Articolul continuă după reclamă "Prin folosirea de calităţi mincinoase şi mijloace