Cei 17 factori care cresc riscul de demență, atac cerebral și depresie

Mihaela Chircă

Peste 55 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de demență, iar până în 2050 acest număr ar putea aproape să se tripleze. Se estimează că decesele cauzate de accidente vasculare cerebrale s-ar putea dubla până atunci, iar între 10 și 20% dintre adulți vor experimenta depresia la vârsta a treia. Deși aceste statistici sunt alarmante, tot mai multe dovezi arată că numeroase cazuri nu sunt dictate strict de genetică, scrie CNN . Multe dintre ele pot fi amânate sau chiar prevenite prin

Tag-uri: accident