Irlanda preia conducerea Consiliului UE. Ce decizii importante pentru România ar putea fi negociate în următoarele șase luni

Mihaela Chircă

De la extinderea Uniunii și sprijinul pentru Ucraina până la viitorul buget european, Dublinul va coordona negocierile dintre cele 27 de state membre. Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne în Discover Irlanda preia, începând cu 1 iulie, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene , mandat pe care îl va exercita până la 31 decembrie 2026. În această perioadă, autoritățile de la Dublin vor conduce reuniunile miniștrilor din statele membre și vor coordona negocierile privind

astăzi

Irlanda preia conducerea Consiliului UE https://www.stiripesurse.ro - 00:25