Regatul Unit prelungește în ultimul moment un acord cu Franța privind migrația, în timp ce negocierile continuă

Mihaela Chircă

Ministrul de interne Shabana Mahmood a semnat marți decizia de prelungire cu două luni a acordului Regatului Unit cu Franța privind patrularea coastelor, cu numai câteva ore înainte de expirarea înțelegerii pentru combaterea migrației ilegale, informează dpa. Pachetul de măsuri, al cărui cost se ridică la aproape 500 de milioane de lire sterline (peste 570 de milioane de euro), urma să își înceteze efectele la miezul nopții, în timp ce Londra și Parisul negociază în continuare un nou acord.