Emoţii mari la primii paşi în viaţa de liceu. Cum s-au acomodat "bobocii"

Mihaela Măncilă

Cu emoţii puternice, viitori boboci au păşit timid în curtea Cetăţii lui Ștefan cel Mare din municipiul Suceava. Alături de părinţi, au făcut primii paşi în viaţa de liceu. " Avem mare încredere că am făcut alegerea potrivită. Felicit din toată inima organizatorii acestei şcoli a bobocilor", a declarat Daniel Bereholschi, părinte. "Este un prim pas de socializare, de cunoaştere. E un pas absolut necesar. E acel moment pregătitor, cel care anticipează, practic, întreaga activitate care se va

din zilele anterioare