Banii pe care îi pierd profesorii în urma măsurilor luate de Daniel David se măsoară în cifre concrete. Exemplu de calcul

Sanatate

Deși începerea școlii ar trebui să fie un moment festiv atât pentru copii , cât și pentru dascăli, anul acesta prima zi de școală a fost umbrită de protestele din educație, majoritatea profesorilor luând poziție față de măsurile luate de cabinetul Bolojan la adresa domeniului. Iar asta pentru că pierderile salariale ale acestora, în medie, se înscriu în marja de 10-20% din veniturile pe care aceștia le aveau, după cum a arătat președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI),