Interviu ZF. Mihail Ion, Raiffeisen Bank: Există o înclinaţie mai mare către economisire şi mai mică spre consum. Dar, în acelaşi timp, capacitatea de economisire e un pic mai redusă din cauza contextului. Pentru economisire, clienţii preferă conturile flexibile, cu dobândă acumulată, fără pierdere la retrageri
Sanatate
♦ „Pieţele financiare au avut o evoluţie pozitivă, care a fost destul de evidentă în a doua parte a anului trecut şi începutul anului curent. Şi acest lucru e valabil şi pentru investiţiile în acţiuni şi pentru investiţiile în obligaţiuni. Cel puţin dacă ne referim la universul investiţional local, după stresul care a fost pe piaţă în perioada de dinainte de alegeri, şi care a durat două trimestre, trei, între alegerile generale şi alegerile prezidenţiale. Deja, din a doua jumătate a anului
din zilele anterioare