CSN Arcul de Triumf a anunţat vineri un nou parteneriat. Şeful ANS: “Ilegal! Ruşinos!” / Agenţia precizează că nu a fost consultată şi nu aprobă această colaborare. Corpul de control, trimis pentru a analiza circumstanţele acordului

Mihai Prelipcean

Complexul Sportiv Naţional Arcul de Triumf, cel mai nou CSN din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport, a anunţat vineri că “face un pas în faţă şi demonstrează că mediul privat şi o instituţie a statului pot face performanţă în susţinerea sportivilor şi a sportului”, fiind vorba despre un parteneriat cu Mr. BIT. Anunţul a fost primit cu dezaprobare totală de Agenţia Naţională pentru Sport, care consideră înţelegerea ilegală, menţionând că trebuia să fie informată cu privire la aceasta.