Aproape 200 de sancțiuni într-o razie de câteva ore în Timișoara. Șofer reținut de polițiști după ce a condus fără permis și a lovit un pieton
Paradigma de interes
Acțiune de amploare a polițiștilor din Timișoara, în noaptea de joi spre vineri, care a avut ca scop „menținerea unui climat de de ordine și siguranță publică, precum și depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive”. Astfel, au fost legitimate nu mai puțin de 968 de persoane și verificate 425 de vehicule, iar 78 de conducători de vehicule au fost testați pentru consum de alcool și 34 pentru droguri. Ca urmare a neregulilor constatate, au
astăzi